Au ramas fara case
Prin intermediul editorialului de astazi doresc sa va aduc in vedere o intamplare lipsita complet de orice moralitate. Este vorba despre atitudinea fara de scrupule a unor angajati ai Primariei Sectorului 5. Acestia identificau batrani cu situatii sociale precare, si din motive care pareau a fi in scopul ajutorarii acestora le cereau documentele si apoi le vindeau proprietatile.
Dupa cum sustin anchetatorii, in ultimii 4 ani au fost inselati in acest fel cel putin 14 bucuresteni. De cele mai multe ori, batranii erau sedati sau se aflau sub influenta alcoolului atunci cand erau pusi sa semneze imputernicirile. Din fericire, dupa patru luni de supraveghere, cei 12 membri ai retelei au fost prinsi de politisti. Prejudiciul se ridica insa la peste un milion de euro.
Sa speram ca dupa ce va fi dovedita vinovatia autorilor, in urma procesului penal, acestia isi vor primi pedepsele meritate pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune, fals in declaratii, furt si lipsire de libertate.
Procesul penal reprezinta o activitate reglementata de lege, desfasurata de organele judiciare, cu participarea partilor si a altor persoane. Acesta are ca scop constatarea la timp si in mod complet a faptelor ce constituie infractiuni, astfel ca orice persoana care a savarsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale si nicio persoana nevinovata sa nu fie trasa la raspundere penala.
Sfaturi de la Experti - Intrebari si Raspunsuri
Intrebare: Avem urmatoarea situatie, un angajat care are salariu de incadrare de 10257 si o persoana in intretinere copil de 1 an, ore lucrate in luna 96 in valoare de 4103 , CM neimpozabil cod boala 08 -64 ore in valoare de 5053, Tichete de masa 280 lei, Alte sume 156. Venit brut 9592. Intrebarea este daca aceasta persoana beneficiaza deducere? Daca ne raportam la venitul brut atunci persoana nu beneficiaza de deducere, daca ne raportam la Venitul brut impozabil atunci beneficiaza de deducere. La care...
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: La solicitarea salariatilor si cu acceptul acestora se poate accepta un program de lucru de 16 ore urmat de 48 de ore de sau minim 32 libere? motivatia este lipsa de personal calificat pe piata muncii - salvamar
vezi AICI raspunsul specialistilor << Intrebare: Va rog sa-mi spuneti daca este specificat undeva cite zile libere se acorda la casatoria unui salariat. Suntem intreprindere mica si nu avem contract colectiv de munca doar regulament unde am prevazut 2 zile libere pentru casatorie. Este alta reglementare in afara de Codul muncii unde spune ca se acorda zile libere pentru casatorie conform contrat colectiv de munca sau regulament? Societatea a fost infiintata in anul 2020.
vezi AICI raspunsul specialistilor <<